Si-acum urmeaza dragostea...

Am trait cu speranta in suflet si am reusit, am obtinut in sfarsit victoria dupa care am tanjit opt luni de zile. Bucuria a fost mare la inceput si senzatia pe masura, dar pe parcurs si-a mai diminuat intensitatea, sper sa-si revina ;)). Pare a fi fericirea deplina si totusi... ... .
Acum ma intreb oare ce mai urmeaza, ce mi-a pregatit destinul in continuare, desi as putea spune ca mi-am ales destinul asta cu mana mea, sper sa fi ales bine... .
Stiu... cu totii am vrea sa stim ce se intampla mai departe cu noi, dar ne e frica... , ne e frica de adevar, preferam sa traim ascunsi dupa vise si iluzii.
Acum urmeaza dragostea... . Asta cred ca si-au spus-o multi cand s-au simtit pentru prima oara atrasi de o persoana noua, dar nu!, persoana nu era potrivita si... am trecut mai departe. Dar daca era? Cum putem spune ca a fost destinul vinovat pentru asta?

Luni primesc uniforma de politista :x, si de-abia astept momentul, sper sa fie unul de neuitat. Vom vedea ce mi-a pregatit destinul in continuare. :)

Speranta

Speranta! Speranta moare ultima, speranta ca va fi bine in viitor e tot ce-mi ramane si... saptamana asta a fost foarte plina de speranta. A fost prima dupa multe luni fara speranta, saptamana asta mi-a zambit si mie soarele :).Cine cunoaste zenzatia aceea de plans de fericire, ma intelege cel mai bine, eu aproape am facut-o, mai aveam putin :d. Mai sunt doar doua luni si poate fericirea mea va fi deplina si atunci chiar vor fi lacrimi muuulte de fericire, asa sper sa fie... trebuie sa fie asa!!!
Acum... sunt la o distanta mai mica de "victorie", la doar 4 secunde, si spun victorie pentru ca, desi nu e o lupta in adevaratul sens al cuvantului, asa se simte, o lupta cu mine insami.
A fost bine, m-am simtit din nou libera ca pe vremuri, weekend-ul l-am petrecut frumos, inconjurata de prieteni, am avut tot ce mi-am dorit. Acum o iau de la capat, la inceput de saptamana, vreau sa fie si mai bine, vreau inca o noapte de insomnie de fericire :).
Cand esti aproape de realizarea unui lucru care ti se parea imposibil e totul mult mai usor si ajungi sa apreciezi tot ce-ai facut pana in acel moment, daca nu esti intr-o pozitie asemanatoare n-ai cum sa stii... senzatia e minunata! Acum sper la inca o saptamana de speranta, trebuie sa "lupt" mai mult si sa merg mai departe pentru ca sfarsitul saptamanii sa fie din nou productiv.

Rain...

Ploua... din nou, de trei saptamani nu mai inceteaza, vreau vara, vreau un strop de fericire in viata mea. Totul e gri combinat cu putin verde, vreau sa am iarasi sentimentul acela de liniste in suflet; vreau sa... treaca mai repede totul, la fel ca acum, ieri asteptam sa se topeasca zapada si sa infloreasca pomii, asteptam vara, astazi deja cad frunzele... . Vreau doar... vara :( si as fi multumita, nu fericita, dar multumita :). Vreau sa inceteze starea asta de agonie, mintea si corpul meu inca nu s-au adaptat anotimpului ploios, cred ca asta e si tot ce vreau e sa inceteze ploaia.
Forgive me... .

I still miss you...

E trist... si in acelasi timp nu e, avem o mie de senzatii si poate niciuna comuna in acest moment. Mi-e dor de tine! Azi mi-am amintit de tine dupa multe luni de pauza, de ce inca ma mai doare amintirea ta? Prostii... n-am timp de asa ceva, n-am timp sa sufar si nu-mi permit sa sufar dupa tine, esti deja pierdut... . Si totusi... mai ramane speranta, speranta ca si tu te gandesti la mine in acest moment. E tarziu, n-am mai stat de multa vreme pana la ora asta si n-am mai adormit de ceva vreme cu gandul la tine, sper sa nu incep din noaptea asta... . Nu degeaba se spune ca gandim altfel noaptea decat ziua, daca era zi nu ma gandeam la tine si adorm cu ideea ca maine dimineata nici nu-ti voi mai sti numele :). Deocamdata esti secret aici, ramai doar Tu, un om simplu de care m-am atasat... .

My dream

Au inceput sa fie tot mai dese zilele cu soare in viata mea desi afara ploua de trei saptamani... . Am inceput sa fac tot mai multe progrese si sa mi se para totul mai simplu. Poate in sfarsit am ajuns sa ma simt si eu stapana pe mine si sa fiu mai increzatoare in fortele proprii. Poate intr-un final a ajuns si viata mea sa prinda putin contur, poate imi zaresc si eu viitoarea cariera acolo intr-un punct din noapte. Nu-mi doresc decat sa o tin tot asa si sa nu mai demoralizez pe parcurs. Trebuie sa fie bine pana la urma! Trebuie! Am reusit si fara "tine"... vezi ca s-a putut? :) Totul pare muuult mai usor atunci cand te afli langa oamenii potriviti.
De ceva timp nu prea mai am inspiratie, adorm tot mai devreme, fara povestea de noapte buna. Lipsa de inspiratie cred ca e un semn ca am inceput sa ma concentrez pe problemele cu adevarat importante si pe viata mea. Dar nu... n-as vrea sa dispara povestea din viata mea, cred ca intr-un final m-as simti goala... si mai goala decat in "acele" seri... .
Pentru moment visez, asta-mi ramane :). Visez la ce voi face dupa ce-mi voi realiza VISUL. E pe cale sa se realizeze, mai dureaza putin, as putea spune chiar... 19 secunde, putin, nu? :))
Ma gandeam ca ...e chiar frumos sa-mi asez gandurile din anul acesta aici, sau oriunde altundeva. Mi-e teama doar ca anul 2010 sa nu ramana acolo, blocat intr-un coltisor in amintirile mele.
A fost si cu bune si cu rele... au trecut sase luni, astazi... . A trecut si un an de la terminarea liceului, mai avem noua si ne vedem iar :)) . Cat de schimbata mi se pare lumea... dupa doar un an, peste inca noua, va voi cunoaste copiii si sotii/le :d. Chiar schimbata... s-au cam uitat si cele mai bune prietenii, acelea pe care voi le scriati in albumul de sfarsit de an, gen: "friends forever" , remember? :) Nu stiam ca "forever"-ul asta inseamna doar un an... .
Sa revenim la lucruri mai vesele... cum ar fi... visul meu, care inca nu l-am facut public, dar promit sa-l fac cu o singura conditie si aceea fiind realizarea lui.
Da, mi-am zugravit camera in verde, si ce? Mie imi place! Ma ajuta sa ma trezesc dimineata si sa ma imaginez intr-un camp verde primavara si ... am mai terminat si protectia mediului si iubesc natura :)).
Gata, cobor acum de pe norisor si ma duc sa ma mai apropii cu cateva secunde de visul meu :).

Iubirea?

Am langa mine un buchet enorm de margarete pe care le-am cules impreuna cu mama mea. Le privesc acum... nu-mi trebuie decat o privire si deja imi pot construi o poveste, privesc la orice obiect din casa si ma pot gandi la altceva, ceva frumos, ceva diferit. E ora la care Soarele apune... si chiar apune...si pentru tine, da! Apune pentru toata lumea, chiar si tu iti poti simti asta in acelasi timp cu mine. Se spune ca noi, varsatorii, gandim diferit, visam mai tot timpul si avem nevoie de cineva puternic in viata noastra, cineva care sa ne poata cobori la orice ora de pe norisorul pe care pururea plutim. Il/O vom gasi oare? Noi zicem ca da... desi nu suntem noi chiar asa de optimisti. Care sunt cuvintele care ne fac sa definitivam un lucru? Cand stim ca acel ceva e pentru totdeauna? Vom simti-o oare? Sa fie "Te iubesc" banala metoda de a pune punct lucrurilor?...sau poate de a le incepe? Oare mai exista oameni care cred in dragoste? Eu cred ca e o simpla obisnuinta cu persoana respectiva pe care tu ti-ai intiparit-o atat de bine la tine in capsor incat nimeni nu o mai poate inlocui. Da...asa e... inima ne ajuta doar sa traim, tot cu creierul "iubim". :) Nu avem pe nimeni in inima si nici nu ne doare inima atunci cand e de durut... . Dar parca tot ne mai doare cate ceva, atunci cand doare...numai ca se simte undeva putin mai jos, in stomac. Si ne creem singuri senzatiile astea, noi cu mana noastra, noi din lipsa de ocupatie, avem prea mult timp liber la dispozitie si nu stim in ce sa-l investim. Sau poate ca stim, dar e mai interesant sa mai tragi cate-o visare alaturi de persoana iubita, de mana pe malul marii, nu?
Putem spune ca iubim pe cine vrem, ignoram pe cine vrem, chiar putem sa alegem noi asta? Inca mai sper ca da :).
A venit vara... sper sa treaca repede si mai sper... si mai sper multe :(.
Cred in atasarea fata de o anumita persoana atat de mult incat sa-ti dai si viata pentru acea persoana daca e nevoie. Mi-a spus...cineva... ceva de genul : "Tu chiar l-ai iubit...", da! te-am iubit!, daca ai stii cat de mult ma bucur ca e verbul la trecut... . A fost greu, a fost o joaca, a fost frumos... a fost greu sa te uit :). Si totusi incepeam sa ma simt goala, fara tine in minte... ,dar mi-a trecut si asta.

Avem timp...

De fiecare data...inchizi usa de la camera ta. Si pleci. Nu ma lasi sa patrund in lumea ta, sa te admir in toata splendoarea ta, sa-ti descopar micile defecte si marile calitati, nu ma lasi sa-ti imit ticurile si nici sa te privesc asa cum esti in acel moment... imbracat, gol, dezbracat, ud...cum vrei tu.

De fiecare data...inchid si eu usa de la camera mea, dar nu plec, nu, sunt aici. Vino sa ma descoperi asa cum iti doresti in acel moment. Cateodata imi doresc sa traiesc fiecare moment al zilei la intensitate maxima, sa nu ratez nicio faza a zilei si sa ... petrec ziua alaturi de persoanele care imi marcheaza acum prezentul. Exista in fiecare zi, cateva minute in care nu mai sunt atat de preocupata de viitor si traiesc ... prezentul. Asa ar trebui sa fie fiecare zi din viata noastra... sa traim prezentul si...atat, sa avem timp si pentru noi, tot asa cum avem pentru majoritatea lucrurilor din viata noastra. E prea devreme? Am 20 de ani... si nu simt nimic palpitant in viata mea, vreau sa cunosc lumea, sa ma aventurez pe strazi si sa ma bucur de natura...macar pentru un an. Doar un an, as dori :). As vrea sa simt si gustul zambetului de fericire, nu numai al celui de amuzament. Sunt trista? Nu stiu...dar...trec toate si nu simt ca las vreo urma in urma mea. Stiu...mai am timp...avem timp...pentru toate, nu?

Pink - I don't believe you

Am deja o zi in care ascult fara incetare melodia asta... Ma linisteste si sper sa nu fie numai rezultatul vremii de afara. De vreo trei zile ploua neincetat. Nu simt versurile, dar parca incerc sa-mi construiesc un scenariu numai al meu pe ele. Oare cum va arata viata mea la anul pe vremea asta? Ne gandim la viitor, dar nu suficient cat sa facem si ceva productiv in privinta asta... In trecut nu ma uit, dar zambesc cu placere cand mai arunc cate-o privire. Sunt trista timp de-o secunda, apoi realizez ca am cate-un pic din tot ce-mi doresc, zambesc din nou, uit, totul trece, scriu, ascult Pink. Am zis ca am "cate-un pic din tot ce-mi doresc", poate am totul, dar nu realizez, nu voi realiza decat dupa ce voi fi pierdut totul... .
Si totusi e atat de trista melodia...de ce iubim lucrurile care ne intristeaza? Poate doar ne impresioneaza :)
Anyway, I believe you!

Fericire

Dupa nenumarate eforturi, am ajuns la concluzia ca viata chiar poate fi roz cateodata si mai ales atunci cand ti-o doresti cu ardoare. Scriu post-ul acesta pentru a-l citi pe viitor si pentru a-mi aduce aminte de lucrurile care chiar conteaza.
Azi ma simt pentru prima oara implinita cu adevarat...din toate punctele de vedere.Azi sunt libera, zambesc si simt ca toate imi ies daca imi propun. As putea spune si un "multumesc"... .
Azi...chiar sunt fericita! :x

Copilarie, incotro?

Parca ieri ne ascundeam pe dupa case si copaci, ne jucam fete, filme sau baieti si alte jocuri din copilarie. Acum deja ni s-a ridicat bariera trecutului, cand trecem unii pe langa altii pe strada ne salutam si...atat. Imbatranim. Ieri alergam zburdalnic pe strazi si campii, ieri, da, si acum se simte, trebuie doar sa inchizi ochii si vei simti! :) Nu ne gandeam ca vor veni momentele in care trebuie sa devenim responsabili de actiunile noastre, totul era roz, dar nu vedeam rozul, a trebuit ca viata noastra sa devina putin mov, pentru a fi vizibil rozul. Poate peste cativa ani vom vedea si albastrul si celelalte culori, poate si acum e roz, dar nu vedem noi.
Sunt dureroase amintirile astea, cand treci pe "acea" strada si iti vezi numele scrijelit alaturi de alt nume pe acel copac. Cat de tare te supara acest lucru, nu suportai sa ti se spuna verde in fata ca iti place de acel baiat. Te inroseai subtil si...treceai mai departe. Pana te-ai facut mare si ai ajuns chiar in momentul in care acelui baiat, dupa care ai plans atatea veri, sa-i placa de tine...iar tu..sa treci mai departe. Poate ca da, "suferinta" aceea copilaroasa iti dadea cativa fluturasi in stomac, o senzatie de placere pe care tu o adorai, iti placeau relatiile imposibile, cum de altfel si acum iti plac. Doar ca acum...e totul mai rational, viata nu mai e chiar roz, nu mai poti inota linistita alaturi de amicul din copilarie cum o faceai la sase ani. Am imbatranit...si nu ne-a spus nimeni ca vom regreta acele clipe...poate ne bucuram mai mult de ele. Nu am simtit cand am trecut de la copilarie la adolescenta si mai departe...cine stie sa fie copil, poate sta in copilarie cat il taie capu'. Cum fac si eu...cateodata. Poate ca am "suferit" si eu in copilarie dupa baiatul care ii daruia floricele altei fetite de la gradinita, dar inca n-am auzit ca acel baiat sa fi suferit dupa mine mai tarziu.


(Mi-au placut mult margaritarii de la tine, si nu, nu cred ca am imbatranit...suntem tot...doi copii.):)

Ploua...

De ce trebuie sa fie atat de monotone zilele ploioase? Te apuca melancolia ascultand numai melodii lente si pline de romantism si cand somnul e aproape, iti aduci aminte ca mai aveai ceva de invatat sau de scris. Asta da vreme... . Iti vine sa citesti o carte, sa vezi un film, dar totusi, parca ai vrea sa faci putina plaja, acum..cand nu e posibil. De ce iubesc eu vara? Se intelege :).
Azi ploua, maine la fel, toata saptamana ploua :(. Nu vreau sa devin George Bacovia, sa ma apuc sa compun despre ploaie, cu toata greutatea ei apasatoare. Mie imi place vara, desi Bacovia o vedea intr-un mod total diferit. Cine nu iubeste vara?
Mi-a placut mult Mihaela Radulescu:
"Locuiesc vis-a-vis.
Te vad in fiecare dimineata gol cu ferestrele larg deschise.
Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti.
Te studiez.
Numar femeile pe care le porti seara, si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra, dimineata.
Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai umilit o femeie care tocmai a plecat.
Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod.
Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea singur ca sa-ti alegi cine vrei sa fi.
Cred ca doar in trei zile din ultimul an ai trait fara nicio masca si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie.
Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau... toate celelalte." Chiar si Dani a plans pe acest fragment. Noi de ce n-am plange? Mai ales daca...ploua... .

"Ceva tragic..."

Trec printr-un moment de criza...de inspiratie. Cand incepe sa vina vara, gasesc alte preocupari si nu-mi place. Incep sa fotografiez fiecare coltisor de pe acasa, fiecare firicel de iarba cu gandul de a excela in fotografie. Dar parca tot nu incanta pe nimeni fotografiile mele. Mi-e frica sa ma gandesc cum ar fi daca mi-as pierde toate milioanele de fotografii...asta ar fi o tragedie. Sau poate nu..poate tragediile sunt altele. Dar...totusi.
Scriu din plictiseala acum, cred nu am ce face pana la 11:30 cand voi plec la Invierea Domnului, slujba de la Biserica.
Am vazut un film "oribil" aseara. A fost atat de extraordinar, si in acelasi timp nebun, genial si tragic.Poate unora nu li se pare deosebit, dar daca incerci sa te pui pentru cateva momente in locul personajului feminin din film, atunci vei intelege. Sa incerci doar sa-l traiesti. "The Canyon" s-a numit filmul si cred ca ideea de baza ar fi fost rabdarea, sau poate ca a si fost. Dupa cum ne spune si numele filmului, actiunea se petrece in Marele Canion si ne prezinta un cuplu proaspat casatorit dornic de aventura si lucruri noi. Intamplarea face ca in orice film, ca ghidul cu care acestia plecasera in aventura sa moara si mijlocul de transport sa o "rupa la sanatoasa" la propriu, cativa catari. Toate astea s-au intamplat in momentul in care ei erau aproape ajunsi la destinatie. Vazandu-se rataciti si inconjurati de lupi, serpi si alte animale de prada hotarasc sa incerce sa-si salveze vietile cautand semnal la telefon pe stancile inalte. Dintr-un accident stupid cei doi cad de pe stanci, telefonul le este distrus, iar piciorul lui este facut bucatele. Dupa nenumarate rugaminti, ea este obligata de catre el sa-i taie piciorul pentru a nu i se infecta si pentru a putea pleca la drum in incercarea de a gasi drumul de intoarcere. In tot acest timp, ea da dovada de foarte mult curaj in lupta cu natura, reuseste sa ucida si un lup, astfel facand rost de mancare. Dar toate acestea nu-l ajuta deloc pe sotul ei,iar ei ii este tot mai greu sa-l transporte pe o targa improvizata. La insistentele lui de a-l ucide si de a-si continua viata fara el....ea o face in cele din urma. Pentru ca frustrarea noastra sa fie imensa in finalul filmului, la cateva secunde dupa ce ea isi omoara sotul, apare elicopterul salvator la care sunasera. Asta da film oribil... :(.
Si nu...nu incep sa povestesc filmele pe blog, nu as vrea sa le fac concurenta unora ;)). Pur si simplu filmul acesta m-a impresionat si am reusit sa vars doar vreo 2 lacrimi in final, eu obisnuita fiind cu vreo 2 pachete de servetele la fiecare film vizionat :D.

Muntele meu...

De cand eram mica mi-am dorit sa urc pe muntele ce-l vedeam in fiecare dimineata de la fereastra mea. Fara sa-mi dau seama in cei 20 de ani pe care ii am, am tot urcat pe muntele asta, pana am ajuns in varf. Sentimentul trebuie sa fie unul imens cand voi ajunge acolo sus, imi spuneam eu, dar ce sa fie...daca eu nici nu mi-am dat seama cand eram in varf? Intamplarea a facut ca eu sa cad de acolo, de sus de tot, chiar si acum mai cad cateodata. Am ramas agatata de o crenguta ce e pe cale sa se rupa. Da! Am fost acolo sus si am cazut, va dati seama ca o cazatura de la o asemenea inaltime trebuie sa fie foarte dureroasa, asa a fost, dar...am incercat sa pastrez aparentele si sa fiu tare :).
Acum....o iau de la capat, vreau sa ajung din nou in varf si de data asta vreau sa-mi dau si seama de asta si sa savurez momentul.
Ajungi sa te lupti atat de mult pentru ceva, sa-ti doresti cu ardoare trofeul, incat atunci cand il ai nu te poti bucura de el, ti se pare ca ai luptat prea mult pentru acel ceva si vrei altceva...mai mare, mai important...vrei un varf mai inalt.
De acum inainte voi avea grija sa-mi aleg un munte pe care sa-l pot urca si pe care sa pot rezista...acolo sus. Mi l-am ales deja..mai trebuie doar sa-l urc acum. Ieri eram pe a 3-a treapta, aseara am cazut...sunt din nou pe a 2-a. Mai trebuie sa urc doar 8...din nou. Ar trebui sa fie mai usor a doua oara tinand cont de faptul ca am mai urcat o data, nu? Dar era un munte mai mare acela... .
Am plecat....trebuie sa invat sa alerg si sa-mi pastrez echilibrul.

Afara ninge linistit...

Suntem in luna martie, asteptam Craciunul se pare si nu Pastele la vremea care e afara.
Mi-a venit in minte o prea-frumoasa poezie,de George Cosbuc care imi aminteste de cozonacul fierbinte al mamei si de bradul impodobit de Craciun...

Afara ninge linistit,
In casa arde focul;
Iar noi pe langa mama stand,
Demult uitaram jocul.

E noapte, patul e facut,
Dar cine sa se culce?
Cand mama spune de Iisus
Cu glasul rar si dulce.

Cum s-a nascut Hristos in frig,
In ieslea cea saraca,
Cum boul peste el sufla
Caldura ca sa-i faca.

Cum au venit la ieslea lui
Pastorii de la stana
Si ingerii cantand din cer,
Cu flori de mar in mana.

Ninge chiar prea frumos afara ca sa nu ma gandesc la asta, am uitat chiar si de codul galben. :)
So...Merry Christmas!:x

"Dorul de un avatar"

Aveam o senzatie stranie aseara si o pofta nebuna de scris. Nu degeaba se spune ca gandim altfel noaptea decat ziua. Am vrut sa-mi fac ordine prin ganduri si sa-mi clarific sentimentele fata de...tot. Deodata mi-am adus aminte de cineva si am realizat ca pentru prima oara imi era dor de un avatar. Da, am zis foarte bine, avatar,pentru ca la scurt timp am realizat ca imi era dor de o simpla poza si nu de baiatul ce aparea in ea... mi-a ramas bine intiparita in minte acea figura si nu am putut-o uita cu prea mare usurinta. Acel baiat nu mai exista acum si nu ca ar fi plecat dintre noi, doar ca... e altul, e transformat complet astfel incat daca nu l-as cunoaste atat de bine cred ca am putea trece foarte bine pe strada unul pe langa altul fara sa ne privim. Si...da, recunosc pentru cateva secunde mi-a fost dor de acel avatar pe care l-as descrie daca as avea si cuvintele necesare.
Nu a fost destul de important incat sa ma faca sa-i zic numele, dar destul cat sa scriu pe blogul personal despre el; a fost un baiat ca toti baietii, dar nu identic...si totusi nu a fost nimic...sau..a fost nimic.
Nu stiu de ce am hotarat sa postez asta tocmai azi sau de ce m-am gandit la el(la avatar) tocmai aseara... poate pentru ca... dar...nu...nu-i de asta... . Trebuie sa am acel avatar pierdut pe undeva prin cd-uri...ma voi uita la el. Apoi il voi pune acolo unde ii sta cel mai bine... in trecut.

Primavara :)

A venit primavara si desi la noi de cateva zile ninge sper sa se indrepte vremea si sa vina din nou zilele insorite si pline de voie-buna. Primavara ar trebui sa fim mai buni, mai plini de viata, mai... zambitori , pur si simplu mai altfel. Ar trebui sa ne manifestam si noi precum natura o face in fiecare an. Sa "inviem", sa "inverzim", de ce nu...chiar sa "inflorim" :). Aici nu spun eu ce ar trebui sa facem si ce nu, spun doar ce-as dori sa vad eu pe strazile din Romania. Dar mai are loc bucuria pe fetele romanilor, de toate cele care o dau la o parte? Da! Nu spun ca nu inteleg ca suntem un popor trist, dar de ce sa fim si invidiosi, orgoliosi si plini de rautate in suflete? Si spun ca inteleg ca suntem un popor de "tristi" penru ca avem si de ce... de tot ceea ce e in jurul nostru, dar...sa ne gandim...cred ca in aceste momente oamenii din Haiti sau Chile si-ar dori sa fie romani :)...si sa mai traiasca si in Romania totodata. Deci..avem si noi partile noastre bune.
Dar, totusi primavara tot ar trebui sa fim mai buni unii cu ceilalti si plini de viata...pentru ca natura infloreste, renaste si asa ar trebui sa renastem si noi.
A trecut si 1 martie...maine e 8. La multi ani, femeilor, doamnelor, mamelor din toata lumea ! La multi ani, mie ! :)
Nu stiu de ce, dar am o senzatie bunicica cu privire la lume, parca usor usor incep sa inteleg lumea si tot ceea ce o constituie. Oare nu ar trebui sa intelegem lumea cu adevarat? Sa fie asta un subiect tabu?
Poate nu ar trebui sa intelegem...si sa luam deciziile in functie de inima...si nu de cap :p. Dar nu asa actioneaza oamenii inteligenti. Nu mai stiu unde am citit asta :)).
Primavara sa fim mai buni si sa ne intelegem unii pe altii. Nu mai stiu nici de cate ori ni s-a spus asta. Dar sa cautam sa-i intelegem sensul si chiar sa si facem asta.
Dar de ce primavara? Ar intreba cineva? Si chiar asa, de ce numai primavara? In restul anului trebuie sa fim rai? :P Nu... dar primavara e singura ocazie cu care se poate spune cu adevarat asta, pentru ca numai primavara infloresc copacii si ne viziteaza prietenii zburatori din "tarile calde" :).
Pentru ca primavara e totul mai frumos!
Pentru ca primavara e a noastra, a femeilor! (ce egoista sunt :P)
Pentru ca primavara trebuie sa fie dulce ca mierea si zgomotoasa precum albinele!
Pentru ca primavara "incepe cu tine"! (vorba lui Danutz ;)) )
Si pentru toate celelalte motive care mai exista, dar care nu-mi vin in minte acum!

Niste explicatii !?!

Oare in momentele dificile din viata noastra ar trebui sa stim sa dam o sumedenie de explicatii nefolositoare? Oare la ce folosesc intrebarile astea puse asa..fara cap?
Am inceput sa scriu pe blog anul acesta cu gandul de a-mi crea un jurnal on-line...asa ca sa fiu si eu la moda mi-am zis la inceput, dar apoi am realizat ca e chiar fain sa scrii tot ce simti tu si sa reproduci momentele importante din viata ta. Nu stiu daca imi citeste cineva randurile, dar continui sa scriu...asa pentru mine.
Apropo de explicatii...oare ar trebui sa dam explicatii ori de cate ori nu ne iese ceva bine in viata? Da, recunosc, anul ce tocmai a trecut a fost ceva ce nu mi-a iesit asa cum ma asteptam... toata lumea a "sarit" cu intrebari si argumente rautacioase la adresa mea. Si... intr-o zi.. m-am luminat ;))...Oare am nevoie de toti oamenii acestia in viata mea?
O intrebare simpla si un raspuns pe masura: NU!
Sa zicem ca viata mea nu se mai invarteste deeemult in jurul acestor oameni si ca pot foarte bine sa-mi continui viata cu sau fara criticile lor. Nu imi construiesc viata ca sa ma judece ei. Deci explicatiile nu-si au rostul intr-o viata normala...si aici ma refer la explicatii nefolositoare date oamenilor care nu vor decat putina "barfa", ca pana la urma asta-i adevarul.
Imi doresc ca peste ani de zile sa nu mai aiba ce comenta la adresa mea si sa reusesc sa indrept acea... greseala, cum ii zic ei...bucurandu-se de fapt... .

Fara regrete...

Ce-ar putea fi mai frumos decat sa-ti traiesti viata fara regrete? Ai incercat vreodata sa te exprimi cu privire la o anumita persoana si pur si simplu sa nu-ti gasesti cuvintele? Poate vroiai doar sa asterni pe hartie toate lucrurile negative despre acea persoana si tu sa nu le vezi fiind ingropate de cele pozitive... Tu ai vrut doar sa-ti exprimi o parere.. buna, rea, nu conta... . Dar n-ai putut in acel moment. Eu una mi-am asternut pe hartie ( cu cateva luni inainte)tot ce putea fi mai frumos si mai bun despre acea persoana, mai mult ca sa-i demonstrez ca n-am omis nimic si ca pentru mine toate acele lucruri au insemnat ceva...puternic. Cand a venit momentul sa-i si "spun" acele lucruri m-am gandit ca poate nu merita sa-i zic asta si ca ar fi mai bine sa tac... . Momentan nu regret ca nu i-am zis, desi nu cred ca ar fi avut mare importanta pentru "el" acele lucuri... Sa fi fost vorba de dragoste? O simpla simpatie? sau o indragosteala de copii?
Stiu am zis mai sus ca poate acea persoana nu merita cuvintele mele, dar cine mi-a zis asta? Prietenele mele care nu aveau privirea incetosata de "iubire" si puteau vedea clar acea persoana :)...
Acum... dupa muuult timp trecut mi-am dat seama ca au avut dreptate si ca merita sa-ti asculti prietenii. Vedeti? Fara regrete... :)
N-am multi prieteni, ii pot numara pe degetele de la o singura mana si-mi place asta, cu cat ai mai multi, incepi sa-i uiti pe cei adevarati.
Tocmai ce-am vizionat "Julie and Julia" un super film, m-a impresionat, dar cu un final cam trist, mi-as fi dorit sa se fi intalnit cele doua sau ca filmul sa nu fi aparut tocmai in 2009...pana sa fi murit Julia Child...
Da... plang la filme, nu stiu ce demonstreaza asta despre o persoana; intr-un timp imi spuneam ca daca nu am plans la un film inseamna ca nu a fost destul de bun pentru mine ;)) glumesc :p.

20 :)

Prima tinerete a trecut, copilaria, perioada cea mai frumoasa din viata unui om, sau, cel putin, asa ar trebui sa fie... . Douazeci de ani e varsta la care incepi sa-ti pui cele mai multe intrebari: "Eu ce ma fac cand voi fi mare?", sau...nu, astea ti le puneai acum 10 ani, acum deja ar trebui sa fii pe drumul "cel mare". Dar, intrebari tot vei avea de pus la 20 de ani: ce-ai realizat pana la varsta asta deosebit in viata ta?, cum va arata viata ta de acum inainte?, vor realiza oamenii ca am 20 de ani si nu 19? Nu cred... De fapt nu cred ca se schimba mare lucru de la 19 la 20 fizic vorbind, dar in gandire...se schimba multe.
Incepi deodata sa te vezi "om mare", om numai bun de bagat in seama, om bun de lucrat, om de familie...nu...nici chiar asa :)). Dar "om mare" te vezi, pentru ca nu mai esti mic/a, esti destul de mare pentru a lua propriile decizii, dar nu suficient pentru a le pune si in aplicare. Asta e diferenta... .
Astazi, 17.02.2010 ma simt un "om mare" :). Ar trebui sa ne simtim mai des asa...poate am fi mai veseli. Da! Romanii sunt tristi...; treceam ieri prin Ostroveni si vedeam un...roman, care-si spala Dacia, ascultand la maxim in boxele din masina, o muzica exagerat de urata si parca prea stridenta; era singurul lucru care intina linistea raului Olanesti din zona. Dar apoi am realizat ca asta il facea pe acel om fercit. Am trecut usor pe langa masina sa , de teama ca greutataea pasilor mei ce rupeau gheata de pe trotuar, sa nu-i deranjeze sigurul lucru care-l facea fericit..., muzica sa.
Acel om s-a simtit "mare" ieri. Cred ca asta inseamna sa te simti "om mare"....sa fii tu insuti. Sa fii presedintele Romaniei nu te face neaparat "om mare" daca nu esti si fericit.
Si eu sunt fericita azi, pentru ca am 20 de ani de cand exist... .:)

O parte din iarna care cred ca tocmai ne paraseste.